MARIA MONTESSORI a fost medic şi pedagod, totodată cea care a introdus METODA MONTESSORI în şcolile din toată lumea.
Strategia pe care ea a propus-o se adresează copiilor de până în 10 ani şi a fost aplicată prima dată în 1907, când MARIA MONTESSORI a fost numită la conducerea unui grup de creşe şi grădiniţe, dintr-o zonă foarte săracă a Romei.
“Trebuie să ajutam copilul să acţioneze singur, să voiasca singur, să
gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească
spiritul” era crezul pedagogului MARIA MONTESSORI.
În prezent, unităţile de învăţământ care îşi educă elevii după METODA MONTESSORI se ghidează după o serie de principii, introduse de profesoara de origine italiană:
- Mişcarea liberă stimulează cunoaşterea (MARIA MONTESSORI a observat că
gândurile sunt exprimate de mâini, înainte de a fi puse în cuvinte)
- Copiii iau decizii în mod liber
- Interesul stă la baza educaţiei
- Recompensele extrinseci sunt evitate (din studiile efectuate, MARIA MONTESSORI
a concluzionat că recompensele precum steluţele aurii sau notele sunt
de natură să deranjeze sau să întrerupă concentrarea unui copil.
Recompensele în acest sistem ar trebui să fie doar interne, precum
mulţumirea copilului care a rezşit să ducă la bun sfârşit o activitate)
- Se acumulează cunoştinţe cu şi de la ceilalţi copii
- Se acumulează cunoştinţe în context
- Copilul îşi exercită voinţa liber, într-un cadru limitat
- Ordinea din clasa determină ordine în minte
Născută în 1870, în Ancona, Italia, MARIA MONTESSORI
este una dintre primele femei care au absolvit Facultatea de Medicină
din Italia şi care, mai apoi, au practicat medicina cu succes.
Sursa: http://www.gandul.info/news/google-doodle-maria-montessori-si-metoda-de-invatare-inovativa-pe-care-a-creat-o-10001431